DesprePsihoterapie.ro

Nu există nimic mai important în creșterea unui copil decât înțelegerea și felul în care abordăm emoțiile acestuia. Emoțiile au un loc central în design-ul ființei umane. Ele au rolul unei busole. Indică direcția în care simțim că ne dorim să mergem, ne ajută să ne descifrăm preferințele, nevoile, calea. Atunci când un părinte ignoră emoțiile unui copil sau le invalidează, predă copilului o lecție foarte dureroasă.

 

De exemplu, care ar fi cea mai bună abordare în situația în care un copil nu își dorește să mearga la grădiniță sau la școală în ziua aceea?

 

În primul rând este crucial ca emoția să fie văzută și validată. Dacă ceva l-a supărat, iar părintele alege să treacă cu vederea emoția sau să facă din emoție un inamic (ex: „Ești mare, nu mai plânge!’ sau “Te faci de râs în fața colegilor!’), copilul va ajunge într-o situație în care nu are cum să câștige: nu își poate anula propria emoție, iar in același timp primește mesajul că el nu ar trebui să trăiască o astfel de emoție. Nu este normal și nu îi este permis.

 

Copilul ajunge să respingă o parte din el (psihicul se fragmentează) și astfel ajunge să nu mai poată accesa o cale de rezolvare pentru emoțiile sale. Rămâne blocat.

 

Primul pas efectut de către părinte ar arăta cam așa:“

– Înțeleg ca ești supărat. Dna educatoare mi-a spus despre cearta de ieri dintre tine și prietenul tău cel mai bun. Pot înțelege de ce astăzi nu dorești să îl vezi și să îi vorbești.”

 

Părintele poate spori nivelul de conştientizare al emoțiilor copilului prin simplul fapt că acesta dă un nume trăirii: Supărare. Copilul poate astfel să facă podul între evenimentele externe și modul în care acestea îl pot face să se simtă. El devine conștient de trările lui interioare în relație cu lumea.

 

Următorul pas este de a fi alături de copil în timp ce el își trăiește emoția. Asta îi demonstrează că atunci când simte o emoție, el este mai mult decât emoția în sine. El începe treptat să înțeleagă că emoția nu este mai puternică decat el. Ușor, ușor, copilul ajunge să se liniștească. Acest lucru se datoreaza validării emoției de către părinte. Întotdeauna o emoție validată, este o emoție ce începe să piardă din intensitate. Se produce calmul.

 

Pasul final este momentul în care în mod natural, copilul își îndreptă atenția către părinte, cu scopul de a găsi o soluție. Și asta datorită emoției care s-a diminuat în intensitate. Doar atunci puteți propune și găsi o soluție potrivită împreună. Copilul este deschis și disponibil la sugestii. Caută în mod activ căi de soluționare care sunt în concordanță cu emoția calmă pe care o simte. Părintele ar putea spune:

“ – Chiar și prietenii cei mai buni se ceartă uneori. Este normal. Chiar dacă cineva are o zi proastă, asta nu înseamnă că nu mai dorește să fiți prieteni. Şi mami şi tati au zile ca acestea, dar ţinem mult unul la altul chiar şi atunci când suntem încruntaţi.”

 

Explicându-i cu calm, el începe să se gândească la eveniment în alt mod, reușind să dezvolte noi concepte pe care nu le putea înțelege în timpul trării emoției puternice. Dacă părintele continuă să își susțină copilul prin acest tip de recadrări cognitive (Recadrare = Instrument puternic al psihoterapiei care aduce o schimbare de atitudine față de anumite situații sau trăiri), acesta va reuși până la vârsta de 8 ani să se ajute singur în situații dificile. Acum are o unealtă incredibilă de a-și face curat în propriul suflet și minte. Copilul nu va face din emoții niște dușmani, astfel el va putea întotdeuna să își acceseze busola sau ghidul interior. Fiecare emoție este ca un mesager intern. Prin faptul că mesagerii sunt ascultați în loc de a fi priviți ca pe niște dușmani, copilul este conștient de fiecare aspect al său. Poate lucra cu întreaga lui ființă în proiectul numit “VIAȚĂ”. Nu va fi doar jumătate om, sau un sfert de om. Va fi complet.

 

Acest tip de copil nu va avea nevoie de sfaturi în ceea ce privește drumul în viață. El va ști ce vrea. Iar la 18 ani când va fi la o petrecere și cineva va spune: “ – Hai pe plajă diseara să ne îmbătăm și să înnotăm în mare!”, el va fi copilul care va spune „Nu.”. 

15 noiembrie 2018

Cum abordăm emoţiile copiilor

DesprePsihoterapie.ro