DesprePsihoterapie.ro

1. Care este diferenţa dintre un psiholog, psihiatru şi un psihoterapeut?

 

Psihologul este persoana care a urmat Facultatea de Psihologie. O dată ce are studiile încheiate, el se poate specializa în psihologie clinică, psihoterapie, psihologia muncii, psihologia educaţională, psihologia apărării. Psihologul clinician foloseşte instrumente şi teste (teste de personalitate, teste pentru anxietate, etc) pentru a evalua starea de sănătate psihică şi a diagnostica o persoană. Psihologul te poate ajuta să îţi înţelegi boala psihică, poate face terapie de suport, de autocunoaştere şi de dezvoltare personală. 

 

Psihiatrul este persoana care a urmat Facultatea de Medicină. Acesta face evaluări psihiatrice (identifică problema) şi poate propune soluţii, precum: tratament medicamentos, apelarea la psihoterapie, internarea în spital, etc. 

 

Psihoterapeutul este persoana care a urmat Facultatea de Psihologie, iar apoi, a urmat un program special de formare într-un anumit tip de psihoterapie (integrativă, cognitiv-comportamentală, rogersiană, gestalt, psihanalitică, etc.) Psihoterapeutul se ocupă cu intervenţia psihologică , acesta având ca misiune uşurarea suferinţei emoţionale. Suferinţa poate lua diferite înfăţişări: anxietate, depresie, conflicte interpersonale, stres, probleme de comportament, tulburări alimentare, adicţii, probleme de somn, etc. Suferinţa este cauza comună a tuturor diagnosticelor clinice şi este specifică fiinţei umane. Psihoterapeutul are ca scop modificarea modului în care clientul relaţionează cu suferinţa, în special acea suferinţă creată de client în lumea lui interioară. Psihoterapeutul este "înarmat" cu instrumente şi tehnici menite să te ajute să gestionezi suferinţa. Acesta crează un cadru sigur în care tu prinzi curaj pentru a explora suferinţa într-un mod deschis şi curios. Cu ajutorul psihoterapeutului, tu eşti expus în mod blând la ce se întâmplă în interiorul tău, ca într-un final, să descoperi că nu este necesar să eviţi experienţele vieţii pentru a te simţi în siguranţă sau mai bine. Psihoterapeutul poate face şi psihoeducaţie, se poate ocupa de prevenţie, lucruri care nu implică neapărat acţionarea asupra unei patologii. Acest lucru îl diferenţiază de medicul psihiatru.

 

2. De ce apelăm la psihoterapie?

 

Precum spune şi L.J. Cozolino în cartea sa, "De ce este eficientă psihoterapia", adolescenţii şi adulţii apelează la psihoterapie pentru că îşi dau seama că nu pot lega relaţii stabile şi de valoare, nu îşi pot controla emoţiile, nu se consideră demn de a fi iubiţi sau trec printr-o suferinţă ce pare fără final. Cauzele problemelor din prezent sunt adesea în afara conştiinţei noastre, deci nu pot fi accesate şi înţelese cu uşurinţă.

 

3. Funcţionează psihoterapia?

 

Da! Psihoterapia ne ajută să ne analizăm experienţele timpurii într-un mod lipsit de riscuri, în interiorul cabinetului, alături de un psihoterapeut special pregătit pentru a te putea ajuta să priveşti la ceea ce s-a întâmplat dintr-o perspectivă vindecătoare şi fără prejudecăţi. 

 

De asemenea, psihoterapia ne ajută să corelăm experienţele noastre mai puţin plăcute cu modul în care creierul şi psihicul nostru ne deformează viaţa în prezent. De multe ori, avem raspunsuri deja setate pentru ce se întâmplă în jurul nostru. Însă, dacă răspunsurile nu sunt reactualizate pe măsură ce creştem, vom avea comportamente necorespunzătoare cu situaţia în care ne aflăm. De exemplu, relaţiile noastre vor avea de suferit dacă răspunsul nostru la o ceartă este să  nu mai vorbim cu persoana respectivă. Poate acest mecanism funcţiona în copilărie, dar la vârsta adultă, este nevoie de un anumit nivel de comunicare.

 

Psihoterapia ne ajută să înţelegem că simptomele noastre sunt manifestări ale sistemului nostru psihic care încearcă să ne menţină în siguranţă cum ştie el mai bine, fiind influenţat de toate experienţele timpurii. Noi nu suntem nici nebuni, nici bolnavi şi nici nu suferim de prostie. Psihoterapia este un proces care deschide calea spre o mai mare compasiune către noi înşine, către ceilalţi, şi spre posibilitatea vindecării. 

 

3. Ce este psihoterapia integrativă?

 

"Psihoterapia Integrativă îmbățișează credința conform căreia există mereu o valoare inerentă a fiecărui individ. Este o formă de psihoterapie unificatoare, care se adresează în mod eficient și adecvat mai multor tipuri de funcționare: afectivă, comportamentală, cognitivă, fiziologică, spirituală, etc. Această abordare are în centrul său procesul de integrare al personalității: preluarea aspectelor reprimate, inconștiente sau nerezolvate ale sinelui și transformarea lor într-o personalitate coezivă, reducerea utilizării mecanismelor de apărare care inhibă spontaneitatea și limitează flexibilitatea în rezolvarea problemelor, întreținerea sănătății și relaționarea cu oamenii. Psihoterapia Integrativă implică procesul de formare al unui întreg. În urma acestuia, oamenii să facă față fiecărui moment deschis și nou, fără proiecția unei opinii, poziții, atitudini sau așteptări preformate." Text preluat de pe pagina de Facebook a celor de la Cognosis. Dacă doriţi să citiţi şi despre alte orientări psihoterapeutice, puteţi accesa pagina lor de Facebook, dând click aici

 

4. Cât durează o terapie?

 

Durata unei terapii este influenţată de problematica pe care o aduce clientul în terapie, nivelul său de angajament în procesul terapeutic, frecvenţa şedinţelor, ritmul în care clientul face achiziţiile sau are insight-urile necesare depăşirii situaţiei, contextul său de viaţă, abordarea terapeutică, calitatea şi onestitatea relaţiei terapeutice. Însă, oricât de scurt sau de lung ar fi, este o călătorie a descoperirii de sine, de a-ţi oferi suportul necesar atunci când îţi este greu, o călătorie a curajului şi a iubirii de sine.  

 

5. Cât durează o şedinţă de terapie?

 

O şedinţă individuală de psihoterapie are durata de 50 de minute. Iar şedintele de cuplu sau de familie au durata de 90 de minute.

 

06 ianuarie 2021

Întrebări frecvente ale clienţilor

DesprePsihoterapie.ro