DesprePsihoterapie.ro

V-aţi întrebat vreodată cum am devenit persoanele care suntem astăzi? Când anume am devenit conştienţi de noi înşine?

Viaţa începe să se contureze prin ochii unui bebeluş. El trăieşte realitatea prin intermediul senzaţiilor din corp. Sunetele, mişcările, atingerile, imaginile şi stările prin care trece, creează în timp, un omuleţ conştient de dorinţele sale, care are preferinţe şi este gata să pornească în aventura vieţii sale.

În cartea sa, „Lumea interpersonală a copilului”, Daniel Stern vorbeşte, printre altele, despre etapa pe care o parcurge un bebeluş între 0 şi 2 luni, o etapă în care se formează sentimentul sinelui emergent.

 

Ce este acest sentiment de sine?

Sentimentul de sine împreună cu sentimentul de celălalt sunt fenomene universale care influenţează profund toate experienţele noastre sociale. Pe scurt, într-un limbaj uzual şi simplificat, este felul în care mă percep pe mine şi felul în care îl percep pe celălalt. Iar mai apoi, cum mă raportez la celălalt în funcţie de cum mă trăiesc eu pe mine. În alte cuvinte, sentimentul de sine organizează experienţa socială si guvernează dezvoltarea socială timpurie.

 

Există 4 sentimente distincte ale sinelui, care determină modul în care relaţionăm cu lumea. O dată formate, ele rămân funcţionale şi active întreaga viaţă. Ele se dezvoltă în primii doi ani de viaţă a unui copil şi au influenţe asupra tuturor anilor ce vor urma. Un pic infricoşător dacă stăm să ne gândim că felul în care ne vom uita la noi, în primii 20-30 de ani, este influenţat atât de puternic de felul în care parinţii nostri s-au uitat la noi.

Ele apar în ordinea următoare:

 

  1. Sentimentul de sine emergent (0-2 luni)

  2. Sentimentul de sine central (2-6 luni)
  3. Sentimentul de sine subiectiv (7-9 luni)
  4. Sentimentul de sine verbal (15-18 luni)

 

Bebeluşul, între 0 şi 2 luni, are importanta sarcină de a face conexiuni între experienţele pe care le trăieşte. El relaţionează cu un scop, adică să îşi asigure interacţiunea cu mama sau tata pentru îndeplinirea nevoilor. Iar în momentele în care este linistit la nivel fizic, începe să fie atent la ce se petrece în jur. Această stare poate dura câteva minute şi este prezentă în mod regulat atunci când bebe este treaz.

 

Felul în care relaţionăm emergent la vârsta adultă nu se observă la fel de uşor. Dar, probabil, aţi trecut printr-un moment în care v-aţi pierdut în ochii copilului vostru sau a partenerului vostru, ca şi cum, momentan, ochii nu fac parte integrantă din celălalt. Este ca şi cum descoperiţi pentru prima dată privirea lui/ei. În momentul în care, privirea ajunge din nou să aparţină celuilalt şi vă reîntoarceţi la a fi conştient de voi înşivă, aţi trecut printr-o experienţă emergentă. Acest tip de experienţă este diferită de mecanismul de disociere (aşa cum îl explică psihanaliza) şi este diferită de a privi într-un mod contemplativ o operă de artă.

 

Lumea unui bebeluş este o contopire sensibilă şi totală. Bebeluşul este una cu mama şi apoi, însufleţit de energia familiei care îl are în grijă, devine aceasta, dar devine şi el însuşi. În primele două luni, o mamă este suflul bebeluşului ei, lumea lui interioară şi tot ce cunoaşte el pe această planetă. Iar fiecare trăire interioară a ei devine hrană pentru el.

 

Această etapă este o dovadă a nevoii unui suflu de frumos şi de curat pentru a creşte un omuleţ fericit şi sănătos. Iar pentru asta, mama are nevoie de sprijin şi de a fi bine cu ea. Experienţele din copilărie ale mamei care au fost neplăcute, traumatizante sau nedrepte vor fi declanşate de diferite etape de vârstă pe care le parcurge copilul şi este bine să fie procesate şi vindecate. Lipsa somnului din primul an, nivelul hormonilor, gradul de ajutor pe care îl primeşte, prezenţa depresiei postpartum sau a altor complicaţii medicale şi gradul de acceptare al noului rol (cel de mamă) în viaţa femeii vor accentua stările sale emoţionale. Este necesar ca viitoarea mămică să nu îşi neglijeze emoţiile. Un burn-out emoţional se observă prin iritabilitate, retragere socială, lipsa motivaţiei, furie, etc. Un burn-out emoţional nu va permite mamei să se apropie de copilul ei, să fie prezentă, disponibilă sau conţinătoare. De aceea este important să putem identifica atunci când avem dificultăţi şi să ne dăm voie să cerem ajutor. Această vindecare a experienţelor dureroase ale copilăriei este un lucru necesar şi pentru tătic. 

16 aprilie 2021

Lumea prin ochii unui bebeluş

DesprePsihoterapie.ro